STEMA ȘI DRAPELUL SATULUI COLIBAȘI, RAIONUL CAHUL
Satul Colibași se numără printre puținele sate basarabene, care a moștenit o stemă istorică. În scurta perioadă a retrocedării județelor din sudul Basarabiei către Principatul Moldovei (1856-1868), 40 de localități din aceastgă regiune care avusese statut de”Colonie Bulgărească” în Imperiul Rus și-au păstrat o autonomie administrativă, care a fost marcată în sigiliile locale prin mărci heraldice. Sigiliile au fost confecționate în două rânduri: în 1857, cu legenda ”Principatul Moldovei” și în 1860, cu legenda ”Principatelor Unite” reflectând evoluția statalității românești în acea vreme. În sigiliul din 1857, emblema era: un câmp albastru, pe o terasă, o moară de vânt, cu aripile în față. În sigiliul din 1860, emblema era: pe malul unei ape albastre, o moară de apă cu roata în sinestra.
Această stemă cu două redacții grafice, semnifică ocupațiile economice ale locuitorilor din acea vreme. Istoriograful A. Scalovschi arată că vechiul sat Colibași este așezat pe râușorul Balaci ( sau Bâșca), un braț al Prutului, care astăzi nu mai există și pe care erau o mulțime de moi de apă, mult stuf și o postăvărie.
Această notiță ne poate servi drept explicație a substituirii mobile heraldice la distanță de doar 3 ani, adică de la moara de vânt din sigiliul de la 1857, a fost înlocuită cu moara de apă din sigiliul de la 1860: morăritul de la Colibași era bazat anume pe morile de apă.
Astfel preluarea morii de apă din sigiliul din 1860 este justificată întru-totul, nu numai din punct de vedere heraldic, ci și din punct de vedere a relațiilor economice din epoca în care sigilile date au funcționat.
Culorile din câmpul de bază a scutului heraldic se explică în felul următor: argintul reprezintă culoarea heraldică a apei, iar culoarea roșie a morii a fost aleasă din rândul celor 4 culori heraldice de bază, deoarece poate face aluzie la porecla colectivă a colibășenilor ”de crac roș”.
Capul bastilat al scutului simbolizează Valul lui Traian care străjuește satul din partea de nord. Culoarea roșie a acestei piese heraldice simbolizează culoarea roșie imperială a Imperiului Roman, de care se leagă această fortificație antică.
Cele 3 flori de nufăr alb (lat. Numphaea alba) din capul scutului bastilat invocă una din principalele bogății și atracții naturale ale satului Colibași.
Coroana sătească de AUR care timbrează scutul, în conformitate cu normele heraldice naționale consemnează statul de sat reședință de comună.
Drapelul satului a fost elaborat în baza stemei, prin metoda creării banierei armoriate
Descrierea stemei satului Colibași:
Pe argint, o moară de apă, roșie. Capul scutului bastilat, roșu, încărcat cu 3 flori de nufăr alb (Nymphaea alba), de argint, așezate în fascie. Scutul timbrat cu o coroană sătească de aur.
Descrierea Drapelului satului Colibași:
Drapelul satului Colibași reprezintă o pânză pătrată albă, cu cap bastilat roșu, purtând în câmpul alb în mijloc o moară de apă, roșie, iar în capul roșu trei flori de nufăr alb, albe și așezate în fascie.
(Autor-Dr. Silviu Tabac)
Aprobat în ședința Comisiei Naționale de Heraldică a Republicii Moldova din 25 iunie 2014. Proces verbal nr. 276-IV.



