Cuvântul Primarului
Dragi colibășeni, stimați vizitatori ai paginii noastre, distinși parteneri și prieteni ai satului Colibași,
Vă adresez un sincer bun venit pe pagina oficială a Primăriei satului Colibași!
Această pagină reprezintă o punte de legătură între administrația publică locală și comunitate, un spațiu al informării, transparenței și dialogului, dar și o invitație de a cunoaște mai bine satul nostru, oamenii săi, tradițiile, realizările și aspirațiile sale.
Pentru mine, Colibași nu este doar localitatea pe care am onoarea și responsabilitatea să o reprezint.
Este satul nostru, locul în care ne sunt rădăcinile, amintirile și speranțele pentru viitor.
Colibași este casa noastră și locul care ne unește, indiferent dacă trăim aici sau destinul ne-a purtat departe. Este o comunitate cu rădăcini puternice, cu oameni gospodari și demni, care au știut dintotdeauna să păstreze ceea ce au moștenit și, în același timp, să privească înainte cu încredere.
Misiunea noastră este să construim un Colibași modern, prosper și european, păstrând identitatea, tradițiile și valorile care ne definesc. Ne dorim o administrație deschisă și responsabilă, servicii publice de calitate, infrastructură modernă și condiții mai bune pentru copii, tineri, familii și vârstnici.
Nici o comunitate nu se dezvoltă de una singură. De aceea, exprim recunoștință colibășenilor de acasă și celor plecați peste hotare, care rămân cu sufletul aproape de sat, precum și partenerilor noștri de dezvoltare, instituțiilor, organizațiilor și comunităților partenere pentru încrederea, sprijinul și colaborarea oferite.
Cred cu tărie că viitorul satului Colibași se construiește prin unitate, muncă, responsabilitate și respect reciproc. Fiecare idee bună, fiecare inițiativă și fiecare contribuție contează.
Vă invit să ne fiți alături, să cunoașteți activitatea Primăriei și să contribuim împreună la dezvoltarea localității pe care o iubim.
Să păstrăm cu mândrie rădăcinile și să construim împreună viitorul Colibașului!
Cu deosebit respect,
Ion DOLGANIUC
Primarul satului Colibași
CURRICULUM VITAE
| EXPERIENŢA PROFESIONALĂ | 2007 iunie – prezent – primarul s. Colibaşi
2012 – prezent – președintele asociației primarilor din raionul Cahul
2010 – prezent – vice președinte CALM, membrul Consiliului de Administrare a Congresului Autorităților Locale din Moldova 2005-2007 operator SRL Rapira
1990-2005 director secţie conservare SRL BUDJAC or. Vulcăneşti
|
| EDUCAŢIE ŞI FORMARE | 2015 – 2018 – masterat la Academia de Administrare Publică, facultatea Administrație Publică
2011 – 2015 – Universitatea de Stat B. P. Hajdeu, titlul de licențiat în științe ale educației
1985 -1990 Colegiul Național de Viticultură și Vinificație |

